Cristina Neagu: o carieră în cifre
Cristina Neagu despre fața nevăzută a handbalului: „Am nevoie de vreo 40 de minute să-mi fac toate bandajele și de vreo 15 minute să le dau jos. Iar asta se întâmplă zi de zi.”
În 5 ianuarie 2025 am fost la Brașov pentru a vedea meciul Corona Brașov - CSM București din Liga Florilor la handbal feminin, dar mai ales pentru a asista ulterior la un eveniment găzduit de jurnalistul Cătălin Striblea și scriitorul Radu Paraschivescu într-o sală de cinema din Brașov.
Scopul evenimentului? O discuție liberă cu Cristina Neagu despre cariera ei de jucătoare, în contextul în care aceasta se pregătea de retragerea din activitate la finalul sezonului 2024-2025.
La câteva minute de la startul discuției, Cătălin Striblea a întrebat-o pe Cristina Neagu dacă este supărată că se retrage.
Absolut deloc. Este o decizie luată cu mult timp în urmă, mi-am setat-o bine mental și încerc să mă bucur de fiecare zi, pentru că am o grămadă de probleme din punct de vedere fizic. Este destul de greu. Am nevoie de vreo 40 de minute să-mi fac toate bandajele și de vreo 15 minute să le dau jos. Iar asta se întâmplă zi de zi.
Cristina Neagu în 5 ianuarie 2025, la Brașov
Să petreci aproape o oră în fiecare zi pentru a te „echipa” și „dezechipa” de niște bandaje reflectă o mică parte dintre sacrificiile pe care le-a făcut Cristina Neagu de-a lungul anilor pentru a-și proteja corpul și simbolizează efectul numeroaselor accidentări suferite de-a lungul carierei.
Cariera mea a fost presărată cu multe accidentări. M-am chinuit foarte mult și am avut dureri și am dureri în fiecare zi. M-am operat la umăr în 2011, iar de atunci am dureri la umăr în fiecare zi. Mi-am rupt ligamentele la ambii genunchi. La fel, alte dureri.
Cristina Neagu în 5 mai 2025, la conferința de presă prin care a anunțat Gala Neagu
Cu toate acestea, ruptura ligamentelor încrucișate de la genunchiul stâng din 2010 și ruptura ligamentului încrucișat anterior de la genunchiul drept din 2018 nu au împiedicat-o pe Cristina Neagu să devină, în timp, una dintre handbalistele de referință ale României.

Cristina Neagu la Campionatul Mondial de Handbal Feminin
Între 2007 și 2023, Cristina Neagu a jucat de 7 ori la Campionatul Mondial de Handbal Feminin, iar singurele absențe au fost la edițiile din 2011 (din cauza unei accidentări la umăr) și 2021 (când s-a retras temporar de la națională).
Cea mai bună performanță la un turneu final de Campionat Mondial a fost locul 3 la ediția din 2015, în care România a câștigat finala mică împotriva Poloniei. De altfel, este și ediția în care Neagu a înscris cele mai multe goluri (63) dintr-un total de 250 de goluri marcate pentru naționala României la Campionatul Mondial.
În ciuda acestor performanțe, Campionatul Mondial din 2015 reprezintă și cea mai mare dezamăgire din cariera Cristinei Neagu, prin prisma înfrângerii suferite în semifinala cu Norvegia după prelungiri.
Aș schimba semifinala Campionatului Mondial din 2015 pe care am pierdut-o în prelungiri împotriva Norvegiei, pentru că sunt convinsă că am fi ieșit campioane mondiale. Eram, cred eu, cea mai bună echipă în momentul ăla.
Cristina Neagu în 5 mai 2025, la conferința de presă prin care a anunțat Gala Neagu
Cristina Neagu la Campionatul European de Handbal Feminin
În schimb, la Campionatul European de Handbal Feminin, Cristina Neagu a participat la toate edițiile desfășurate între 2008 și 2022.
În cele 8 ediții din acest interval, Neagu a înscris 303 goluri, dintre care 53 la ediția din 2010, când România a obținut medalia de bronz într-un meci împotriva Danemarcei. De altfel, Neagu a fost cea mai bună marcatoare a competiției din acel an, în ciuda faptului că nu juca la capacitate maximă din cauza unei accidentări la umăr.
Ulterior, Neagu a înscris peste 40 de goluri și la edițiile din 2014, 2016 și 2018, iar cea mai bună performanță a fost o semifinală în 2018 pierdută împotriva Rusiei.
În total, Cristina Neagu a marcat 975 de goluri pentru naționala României în 222 de meciuri.
Cristina Neagu în Liga Campionilor
Pentru echipele de club, cea mai bună performanță din cariera Cristinei Neagu este câștigarea Ligii Campionilor în sezonul 2014-2015 cu echipa muntenegreană Buducnost.
În plus, Neagu a mai jucat finala Ligii Campionilor pentru Oltchim Râmnicu Vâlcea în sezonul 2009-2010 și pentru Buducnost în sezonul 2013-2014.
În total, Cristina Neagu a marcat 1.250 de goluri în Liga Campionilor. De altfel, ea deține recordul pentru jucătoarea cu cele mai mult goluri marcate în Liga Campionilor în întreaga istorie a competiției și a fost de trei ori cea mai bună marcatoare într-un sezon: 2014-2015, 2017-2018 și 2021-2022.
De asemenea, a înscris cel puțin 100 de goluri în fiecare dintre ultimele 5 ediții de Liga Campionilor, cu un record personal de 118 goluri în sezonul 2022-2023.
Din punct de vedere al Ligii Campionilor, cel mai mare regret al Cristinei Neagu este că 2017-2018 rămâne singurul sezon în care a ajuns în Final Four împreună cu CSM București, în ciuda faptului că ulterior echipa de club a ajuns de fiecare dată până în faza sferturilor de finală.
Mi-aș fi dorit foarte mult să mergem în Final Four, dar lucrul ăsta nu îl mai putem schimba.
Cristina Neagu în 5 mai 2025, la conferința de presă prin care a anunțat Gala Neagu
Iată cum arată distribuția golurilor înscrise de Cristina Neagu în competițiile internaționale în fiecare an al carierei. În cazul Ligii Campionilor, anul menționat reflectă anul în care s-a încheiat sezonul respectiv. De exemplu, 2025 simbolizează, de fapt, sezonul 2024-2025.
Trofee interne cucerite de Cristina Neagu
Pe lângă performanțele obținute pentru naționala României și în competițiile internaționale cu echipele de club, Cristina Neagu are în palmares 26 trofee câștigate în competițiile interne.
Mai întâi, a câștigat cu Oltchim Râmnicu Vâlcea 5 titluri de campioană a României între 2009-2013 și Cupa României în 2011, pentru ca apoi să obțină 4 titluri de campionă și 4 cupe în Muntenegru cu Buducnost între 2014-2017. De asemenea, cu CSM București a câștigat 6 titluri naționale în 2018, 2019, 2021 și între 2023-2025 și 6 cupe ale României în 2018, 2019 și între 2022-2025.
Nu în ultimul rând, Cristina Neagu a fost desemnată de 4 ori cea mai bună handbalistă a anului de către Federația Internațională de Handbal, în 2010, 2015, 2016 și 2018. De altfel, Neagu este singura jucătoare din lume care a primit acest trofeu de patru ori.
Probabil aș fi ipocrită să spun că recordurile nu contează, pentru că recordurile există, sunt ușor accesibile și vor rămâne în istorie. Dar scopul meu în handbal nu este să dobor recorduri individuale. Nici pe departe.
Cristina Neagu în noiembrie 2022
În 8 iunie, la Sala Polivalentă din București, are loc Gala Neagu, meciul de retragere al Cristinei Neagu. Ce va urma pentru Cristina Neagu după acest moment?
Îmi doresc efectiv să fac lucrurile simple. Să pot să stau și eu liniştită, să nu am un program. Să fac eu programul fix cum îmi doresc zi de zi. În esență, eu sunt un om foarte simplu și pur și simplu îmi doresc să pot să fac și lucrurile pe care le fac oamenii în general. Nimic special.
Cristina Neagu în 5 mai 2025, la conferința de presă prin care a anunțat Gala Neagu
Abonează-te la newsletterul Patru Tribune și primești în inbox reportaje și analize despre sport.